Expoziția Aripa Secretă

Expoziția Aripa secretă propune o revizitare non-istoricistă, sub semnul metaforei, a artelor vizuale contemporane, din perspectiva anilor 1980 și a poeziei.
Într-un moment al unor dezechilibre majore la nivel global, curatorii expoziției au ales să pună în lumină nebănuitele resurse interioare și colective, de mare concentrare și intensitate estetică și morală, ce pot fi activate la conjuncția dintre artele vizuale și poezie.

Aripa secretă preia titlul unui volum definitoriu de versuri al unuia dintre autorii emblematici ai Generației ‘80 din România, poeta Mariana Marin (1956-2003), colegă cu Mircea Cărtărescu și Bogdan Ghiu, prin care aceasta propunea, pentru înțelegerea și rezistența morală împotriva totalitarismului, o identificare politico-existențială cu Anne Frank, «aripa secretă» desemnând o arhitectură interioară prin care eul nostru istoric își descoperă resurse profunde pe care istoria artei, în rezonanță cu istoria comună, le produc și ni le pun la îndemână.

Articulată ca o colaborare între doi intelectuali de marcă, cunoscutul poet optzecist, eseist și filosof Bogdan Ghiu și Maria Rus Bojan, curatoare internațională de origine română din Amsterdam, expoziția va cuprinde o selecție de lucrări ale unor artiști internaționali și români prestigioși, cu rezonanță istorică în ce privește paradigma postmodernă.

Selecția expoziției include lucrări ale următorilor artiști: Lucas Arruda, Vlad Basarab, Ion Bitzan, Kasper Boosmans, Alin Bozbiciu, Marcel Broodthaers, James Lee Byars, Sophie Calle, Simion Cernica, Yahon Chang, Traian Cherecheș, René Daniels, Marlène Dumas, Octav Grigorescu, Johannes Helden, Sigalit Landau, Gherasim Luca, Reinier Lucassen, Ioan Aurel Muresan, Ioana Nemeș, Iulia Nistor, David Robilliard, Vivian Sassen, Katrin Schlegel, Mladen Stilinovic, Nora Turato, Ulay

Pe lângă o serie de lucrări concepute special pentru această expoziție, cuprinde și lucrări din mari colecții particulare din Olanda și România: Colecția Defares (Amsterdam), Colecția Eckart (Wassenaar), Colecția Matthijs Erdman (Amsterdam), Colecția Paul van Esch (Amsterdam), Colecția Ovidiu Șandor (Timișoara), Colecția Galeriei Plan B (Cluj/Berlin), Colecția Anca și Darius Nath (Cluj), Colecția Francise Chang( Londra), precum și lucrări provenite din colecția Fundației Ion Bitzan (Haga), și a estate-urilor Marcel Broodthaers și James Lee Byars prin bunăvoința galeriei Michael Werner Gallery (New York).

În completarea expoziției, vor fi organizate evenimente adiacente dedicate poeziei contemporane, lecturi, întâlniri și discuții ce vor tematiza relația simbiotică dintre poezia și arta contemporană.

Expoziția este parte a Bienalei Art Encounters și este susținută de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național în parteneriat cu European ArtEast Foundation (Londra) și cu următoarele colecții particulare: Colecția Defares (Amsterdam), Colecția Eckart (Wassenaar), Colecția Matthijs Erdman (Amsterdam), Colecția Paul van Esch (Amsterdam), Colecția Ovidiu Șandor (Timișoara), Colecția Galeriei Plan B (Cluj / Berlin), Colecția Anca și Darius Nath (Cluj), Colectia Francise Chang( Londra).

Categorii

Arhiva

Categorii

Arhiva