Curator: Ciprian Mureșan

Expun artiștii: Andrea Anghel, Marieta Chirulescu, Norbert Costin, Mihai Iepure- Gorski, István László, Mihnea Mircan, Adriana Popescu, Silvia Radu, Cristian Rusu, Paul Stoie.

Când am primit provocarea de a realiza o selecție reprezentativă de sculpturi din producția autohtonă din punctul de vedere al unui artist, am încercat să trec în revistă toate regulile care formează definiția sculpturii, până la clișeele auzite de-a lungul timpului. Aceste formule erau contrazise de producția artistică urmărită ulterior, așa încât putem stabili de acum că orice, oricum, e sculptură, chiar și, sau mai ales, imaterialul.

Vizitând Veneția pentru prima dată în 1999, am descoperit că, în timpul restaurării unei statui ecvestre, aceasta era înlocuită de un print 3D. Tehnica era atunci mai puțin avansată ca-n ziua de azi, dar funcționa pe același principiu – straturi peste straturi de material -, și realiza cumva o copie temporară din polistiren, de culoare albă, cu o calitate net inferioară originalului, dar care era o lucrare originală în felul ei, cu o funcție importantă: aceea de a marca un proces în spațiul public.

Pornind de aici, sculptura ar putea fi gândită din această perspectivă: un proces de straturi adăugate sau reduse, scobite în material prin diverse metode, sau, în mod simbolic, straturi conceptuale adăugate sau anulate ce pot schimba funcția obiectelor.

Altă perspectivă avută în vedere e comunicarea dintre lucrările de artă sau dialogul creat între artiști.
Cu aceste premise, am ales în fiecare sală doi, respectiv trei artiști, de generații și contexte apropiate sau nu, ale căror lucrări să fie tot timpul într-un dialog ce le mai adaugă un strat imaterial. O singură excepție o reprezintă intervenția lui Cristian Rusu care dialoghează doar cu spațiul propriei lucrări.

Piatra încinsă își face un traseu printr-un calup de polistiren, procedeu folosit de Paul Stoie, în relație cu asamblajele Andreei Anghel, printuri combinate cu fragmente de obiecte găsite, juxtapuneri absurde de factură dadaistă.

Obiectul găsit de Norbert Costin, un steag complet decolorat, își pierde identitatea tocmai prin afirmarea în extrem a acesteia. Expunerea lui excesivă devine sculptură și se alătură obiectelor din material textil ale Marietei Chirulescu, cu incizii minimale de laser.

Un fragment din vasta operă sculpturală a Silviei Radu este asociată cu instalația Adrianei Popescu, ansamblu de obiecte nefunctionale obținute prin retopirea unui material brut funcțional (sticle găsite) și cu proiecția video a lui Mihai Iepure-Gorski, colaj al unor evenimente și momente decisive, filtrate prin jocul actorului Doru Taloș.

Mihnea Mircan, în cursul unei cercetări mai vechi despre forma și mizele monumentului contemporan, își imaginează Monumentul celei de-a treia internaționale al lui Tatlin învelit de Christo – această „fantezie” a unui curator despre lucrarea unui artist „continuată” de un altul, în momente istorice diferite. Dialogul este creat cu lucrarea lui Istvan Laszlo, Carul, expus în 2009 pe un piedestal într-un spațiu expozițional, după care, în 2010, e vândut drept obiect funcțional unui țăran pentru a-l folosi în gospodărie, poveste ce continuă și în expoziția noastră.