Peter Jecza: Religo
Organizatori: Muzeul de Artă Timişoara şi Fundaţia Interart TRIADE
Cuvântul de deschidere: Ileana Pintilie, critic de artă, Marcel Tolcea, scriitor
Moment muzical: Alexandra Guţu, violoncel, şi Gabriel T. Popa, vioară.
Expoziţia reuneşte lucrări de artă religioasă ale sculptorului Peter JECZA, realizate de-a lungul a 3 decenii şi este o mărturie a îndelungatei preocupări a artistului pentru spaţiul artei sacrale.
În perioada 1971-1976, în plin regim comunist, artistul a participat, alături de arhitectul Hans Fackelmann şi inginerul dr. Victor Gioncu, la crearea celei mai moderne biserici romano-catolice din spaţiul românesc, Biserica de la Orşova.
Mai târziu, în anii 80, a lucrat la alte proiecte de artă religioasă: Biserica de la Dumbrăviţa, unde a conceput altarul şi a creat un relief pentru faţada bisericii, şi Biserica de la Sf.Gheorghe, pentru care a realizat în bronz Calea Crucii, lucrare puternic marcată de drama personală a creatorului supus timpului. Întreaga sa creaţie a jalonat o adevărată „Cale a credinţei”.
Pe lângă lucrările în bronz, în expoziţie vor fi expuse şi fotografii ale monumentelor de artă sacrală.
Materialul fotografic a fost realizat de către Andrei Petru Jecza.
Expoziţia este însoţită de un consistent catalog, cuprinzând creaţiile sacrale ale artistului, editat de Fundaţia Interart TRIADE.