Lucrările pe care expoziția le prezintă aduc în fața publicului procesul de autodefinire întreprins de artist în anii 80. Ele sunt rodul unui îndelung exercițiu, la finele căruia artistul ajunge în punctul de perspectivă al unor sinteze parțiale, a impunerii unui instrumentar de exprimare propriu (monada, ca formă plastică aptă să cuprindă sensuri multiple), a unui corpus marcat de existența câtorva linii izotopice  generatoare, ce îi definesc creația pe toate palierele sale: la nivel formal, semantic, simbolic, tematic etc.

Inițiatorul expoziției: Fundația Interart TRIADE, în cadrul programului Memoria Jecza

Parteneri: Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia

Cu sprijinul: Primăriei Capitalei, Galeriei Jecza Timişoara

Curator: Mădălina Mirea

Cuvânt de deschidere: Doina Mândru

Microrecital de violoncel: Alexandra Guțu și Marin Cazacu

Lucrări din colecţiile Muzeului de Artă Timișoara, Muzeului Național Secuiesc Sf. Gheorghe, precum și din colecții private – Lecca, Herczeg, Mihu, Simcelescu, Mesaros, Babusceac, Jecza.   

În esenţa ei, sculptura lui Peter Jecza rezultă din dinamica a trei entităţi: cubul, sfera şi erupţia. Elanul, forţa lăuntrică, ce determină întreaga mişcare a înţelesurilor şi, implicit, întreaga pulsaţie a formelor şi volumelor, a semnelor plastice, o reprezintă propensiunea celor două corpuri emblematice (cub – sferă) de a se contopi, de a realiza o sinteză. Avem a face cu eterna aspiraţie a eului reflexiv de a înfăptui contopirea principiilor contrare. Din unghi estetic, confruntarea cub – sferă transcrie dialogul, nu o dată tensionat, dintre arta clasică şi cea modernă. Acest releu, acest conflict, plastic, dar şi vizionar, cub – sferă, conduce la o largă desfăşurare de tensiuni şi antinomii, artistice şi meta-artistice, precum acelea dintre verticalitate şi orizontalitate, clasicitate şi modernitate, cea dintre natură şi cultură, dintre celest şi teluric, dintre eteric şi mineral. (Sorina Jecza-Ianovici)

Peter Jecza și-a început formația artistică în anii 50, la Liceul de Artă din Târgu Mureş, cu profesorul Izsák Márton,  – în plină epocă a ”realismului socialist” importat de regimul politic al vremii -, continuând la Institutul „Ion Andreescu” din Cluj, unde viitorul sculptor a avut profesori celebri, precum Romul Ladea, Virgil Fulicea, Kadar Tibór, Kós András sau Servátius Jenő -, și desăvârşind-o la Timişoara, oraş în care artistul a venit după absolvire. Lecţia dascălilor săi s-a completat, în mod echilibrat şi personal, cu ceea ce oferea marea artă europeană, de la modelul pe care l-a oferit lecția sintezei Brâncuși, până la suprarealismul masiv, teluric, al lui Henry Moore, cu care contactul a fost copleșitor. În perioada ce a urmat absolvirii studiilor de artă (1963-1978), creaţia lui Peter Jecza a urmat, constant, un proces de căutări și profundă asimilare a surselor ce l-au marcat, de exercițiu formal, de elaborare a unor practici și a unui discurs vizual supus imperativelor propriei creativități.

Începând cu ultimii ani ai deceniului șapte, lucrările lui Peter Jecza  formulează, într-un limbaj nou, propriu, încărcat de sens, întrebări legate de enigma existenţei și elanurile abisale ale fiinţei, de drama condiţiei umane şi  şansele salvării ei, dându-le corporalitate sculpturală.