Expoziția de pictură Augustin Răzvan RADU reprezintă premiul pe care fundația  gratifică laureatul Concursului național Juventus din anul anterior organizării expoziției.

Tânărului artist i s-a decernat, de către un juriu independent – format din importante personalităţi implicate în artă, atât din ţară, cât şi din străinătate – premiul Juventus 2014, pentru lucrarea  CS_1989, înscrisă în tematica „Puterea seduce sufletul (?)”.  Despre creația sa artistică artistul spune că “aceste lucrări nu sunt despre Revoluția din 1989… …ele sunt despre criză, despre trecerea timpului, despre moarte, despre pierderea inocenței…”

Expoziţia este însoțită de un catalog.

Mai mult:

Lucrările lui Răzvan Augustin Radu reprezintă case cu tencuiala căzută, urme de gloanțe, răni în pielea  suferindă a zidurilor, acoperișuri plate, ca niște capace sufocând orice urmă vitală… În griuri monotone, repetitive, tablourile se înșiră cu stăruința unei obsesii, reflexe persistente ale memoriei artistului în care acel decembrie lucrează, încă, viu… Şi totuşi, ....”aceste lucrări nu sunt despre Revoluția din 1989 (…). 

Gravă şi profundă, pictura lui Răzvan Radu invită la reflecţie, dincolo de reprezentarea imediată.

Dezastrul unui moment al istoriei explodează în ființa fragilă a celui ce l-a trăit/ privit, iar schijele sale decupează flash-uri, creând imaginea unei lumi fragmentate, secvențiale, ce nu-și mai poate coagula armonia. Casele pe care Răzvan Radu le pictează nu au ”corp”, ele și-au pierdut integritatea, rămânând doar largi suprafețe rănite, ale căror fruntarii sunt marcate de urmele răzlețite de gloanțe.

Și totuși, o lumină blândă, ușor obosită, îmbracă în înțelegere zidurile mohorâte. Cu mijloace reţinute, pictorul converteşte în frumos un univers dezolant, de pe care cad, scorojindu-se, straturi de suferinţă şi durere, de deprimare și revoltă… E furia înăbuşită a unei lumi ce nu te mai primeşte în raiul inocent al credinţei, ce îţi refuză vis şi speranţă, ce te aruncă în abisul gheenei născocit de noi…

Recurgând la trăirile sale, lăsate să gesteze aproape douăzeci de ani, pictura lui Răzvan Radu acționează, însă, taumaturgic: după ce artistul absoarbe momentul catastrofic al dezastrului, după ce se lasă impregnat de puterea sa, îi anihilează forța fulminantă, pentru ca, apoi, prinzându-l în pasta limpede a picturii, să-l sublimeze în tensiune a emoției autentice.

Adevărat, “aceste lucrări nu sunt, doar, depre Revoluția din 1989, aș completa. Ele sunt, așa cum conchide artistul, despre criză, despre trecerea timpului, despre moarte, despre pierderea inocenței”.

Pictura lui Răzvan Radu reuşeşte să tulbure, să te provoace, să te înfurie, ca să te ridici peste suferința pierderii paradisului.

Pentru cel care are curajul să vadă, însă – atâta curaj, câtă suferinţă !