Concept curatorial: Andrei Jecza, Prezentare: Alexandra Titu, critic de artă contemporană

Expoziţia anunţă începerea activităţii unei noi galerii, centrate pe artă contemporană: www.jeczagallery.com

Expoziţia îşi propune să readucă în actualitate tema corpului în arta plastică românească, prin prisma a patru artişti tineri deosebit de interesanţi în ceea ce priveşte maniera lor de abordare a formei: Bogdan Raţa, Cosmin Moldovan, Cristina Pecherle, Mihai Ciplea, respectiv prin ilustrarea tematică a acestui discrus figurativ prin opera a unor artişti consacraţi deja. (Peter Jecza, Gabriel Popa, Aurel Vlad și Cristian Sida). Prin aceasta, proiectul prefigurează o serie expoziţională ce îmbină opere a unor maeştri consacraţi ai artei româneşti cu opere ale unor artişti contemporani.

Lansarea revistei 1mp de artă contemporană.

Publicația axată pe arta contemporană are ca scop promovarea practicilor artiștilor tineri din zona de vest a ţării, fie în formă publicată, fie online, pentru un public naţional sau internaţional. (”1mp de artă contemporană”, înseamnă un metru pătrat de hârtie tiparită, ce conţine informaţie legată de evenimentul organizat de Galeria Jecza.  Între rubricile permanente:  informaţii despre expoziţii din ţară, despre artişti contemporani, proiecte de artă contemporană, câte o introducere scurtă într-un stil / demers plastic caracteristic artei contemporane, un portret de colecţionar/ mecena, prezentarea câte unui artist, un interviu cu un sponsor.

În acest număr al revistei –  articole semnate de: Alexandra Titu, Emil Moldovan, Cosmin Năsui, Robert Şerban, Dan Mircea Cipariu, Sorina Ianovici-Jecza, Adriana Babeţi.

”Dincolo de uzura exploatării aproape neîntrerupte de-a lungul unei istorii şi geografii culturale a cărei vastitate lasă loc unor soluţii infinite – inclusiv cele ale interdicţiei şi absenţei – semnul antropomorf, figura umană şi chiar realitatea unei corporalităţi configurate şi semantizate cultural îşi păstrează fascinaţia şi chiar imperativul. Arta contemporană, cu pendulările ei între esteticile nonreprezentării şi abuzurile de reprezentare, cu predispoziţia sa referenţială, şi delimitările sale faţă de conglomeratul tradiţiilor, care pare să includă toate variantele atitudinale, gravitează în jurul acestui semn inevitabil, latent în imaginalul uman, sumă a tuturor limitelor şi deschiderilor, medierilor şi declinurilor, seducţiilor şi suferinţelor, sinecdocă a lumii şi garant al apartenenţei noastre la lume.

Tinerii artişti selectaţi de Galeria Jecza pentru debutul unui amplu proiect curatorial au ajuns, fiecare, pe alt traseu la confruntarea cu potenţialul semnificant al figurii umane. Corp şi chip (portret) se propun nu reprezentării imediate, mimesisului apologetic, ci interpretării prin perspectiva uneia dintre investirile precedenţelor culturale care le-au conferit prestigiu simbolic sau funcţionalitate plastică, iar modul de tratare desemnează câmpul de semnificaţii prin care complexul semn îşi defineşte sensul. Dar întreg grupul, întreaga expoziţie al cărei generic este „gândind despre corp”, semnalează un fenomen (de altfel specific artei actuale) – revirimentul produs, după iconoclasmul sever al abstracţionismului modernist, şi după delimitarea sarcastică a avangardei – o pierdere a traseului valorizant al seducţiei senzuale perceptiv-descriptive, eroice, sau apoteotic ascetice, toate localizate în arealul frumuseţii. Frumuseţea, ideal presupunând controlul canonului matematic, rafinamentul observaţiei, interdicţia distorsiunii, a decăzut din interesul reprezentării, fiindcă semnul antropomorf şi splendoarea umană au devenit monedă compromisă, devalorizată.

Revenirea în cadrul retoricilor artistice a acestui semn cu conţinuturi atât de nuanţat variate, s-a produs odată cu noile realisme, prin programele conceptualiste sau prin poeticile existenţialiste, şi prin durele utilizări politice ale suferinţei. Formele de Body Art, filierele expresionismului (care a supus figura unor distorsiuni, fragmentări/mutilări, intensificări dramatice ale prezenţei9, ale realismului magic (cu tensiunile unui sens ce depăşeşte limitele imaginii fidel reconstitutive), suprarealismului (cu tehnicile sale ludice sau controlat fantastice) reimpun acest semn, dar în intersecţia unor dezbateri deloc complezente, deseori destructurante, violente, indiscrete. Mai mult decât un topos privilegiat al locuirii el a devenit un obiect scandalos sau dramatic.
Evident, filonul vitalist, al erotismului ce compensează suferinţa (thanatofilia, în termeni jungieni) continuă să fie prezent în arta actuală, mai ales într-o perspectivă conceptualist-sexuală – aşa cum o susţine, în arta românească un artist ca Gorzo – dar nici acest discurs nu are ca finalitate restaurarea autorităţii depline a semnului antropomorf, ci mai curând este un efect târziu al unor dezinhibări care pun în joc mecanicile libidoului fără mistericul sacralităţii şi fără tabuurile intimităţii, într-un traseu al obiectivării şi utilizării.

Membrii grupului – Cristian Sida, Cosmin Moldovan, Bogdan Raţă, Mihai Ciplea şi Cristina Pecherlea – pornesc de la alte legitimări ale figurii, solidare fie suferinţei asumate – jertfei, cu amprenta sa creştină ( Mihai Ciplea, Cristian Sida) –, fie inocenţei (Cristina Pecerlea), fie se angajează în jocul ambiguităţilor morfologice, prin care transpare ambiguitatea situării faţă de condiţia umanului disputat mereu între o înrădăcinare în sacralitatea angelică sau într-o animalitate fantastă (Bogdan Raţă, Cosmin Moldovan).

Legătura cu poeticile figuraţiei antropomorfe din deceniile precedente se face prin intermediul portretelor pictorului Gabriel Popa, cunoscut mai mult prin practica unui expresionism abstract, vizând destul de ermetic o ancorare în sacralitatea operantă în spaţiul şi istoria mitizate, şi printr-o serie de exerciţii sculpturale de absorbţie a figurii în discursul abstract, ale lui Peter Jecza, ambii aparţinând avangardei timişorene debutate în deceniul şapte.

Relaţionarea dintre viziunile lor, care semnalează problematica extrem de complexă, de polemică a artei româneşti a ultimelor decenii ale secolului XX, şi artiştii foarte tineri apelaţi de curatorul/galeristul Andrei Jecza, o mediază lucrările sculptorului Aurel Vlad, artist al generaţiei ‘80, pentru care figura umană, ca tipar privilegiat sau ca stereotip brutal, s-a aflat mereu în centrul preocupărilor plastice şi narative. În contextul „reflexiei despre corp”, Cristian Sida continuă procesul de subordonare a gestualismului abstract poeticii figurii din ce în ce mai decis semnificante, la mare distanţă de program faţă de exerciţiile ludic-aleatorii de recunoaştere a unor sugestii formale în masa materiei cromatice cu care debutase.

Foarte diferit ca soluţie plastică, Mihai Ciplea „montează” într-un spaţiu neutru obscur, gesturi sau personaje, decupate de o intensitate luminoasă ce impune conotaţiile disputei dintre tenebre şi lumină. Personajele – provocant fragmentare – ale lui Bogdan Raţă, fie intens, expresionist retorice, fie de o neutralitate de manechine suprarealiste, suspecte morfologic, se instaurează în metafizic, dar mai curând ca un pur joc cultural. Legat de o poetică a fragmentului, Cosmin Moldovan regăseşte sensul (fantastic) al întregului sub semnul hibridării morfologice, şi propune monştri compoziţi (formal şi material) cu statut de jucării monumentale. Într-o manieră ce citează desenul infantil, cu simpatie pentru universul citat, Cristina Pecherlea schimbă tonalitatea meditaţiei despre corp/chip spre o notă senină.
Invitaţia de a medita din nou, asupra semnului antropomorf deschide o posibilă dezbatere cu multe puncte de focalizare, şi direcţii de angajare, şi indică atelierele multor artişti ai actualităţii. Ca toate actele culturale asumate, expoziţia este o provocare.” Critic: prof. univ. dr. Alexandra Titu