Traian Cherecheş: Biserici

Expoziția artistului Traian Cherecheș însoțește, expoziția 90×30 PROLOG,  organizată cu ocazia aniversării a  30 de ani de la fondarea grupării Prolog, de către pictorii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu, și a primei expoziții ”Floare de măr”, deschisă în decembrie 1985, la galeria Căminul Artei București. 

Consecvent practicii picturale a grupării Prolog, constituit nu după  un program sau o ideologie, ci prin recunoaștea „lucrării împreună”, ca solidaritate față de natură, prietenie, credință, la expoziția aniversară, a fost invitat tânărul artist Traian Cherecheș. Prezența consistentă a acestuia pe simezele galeriei a fost susținută elogios de cuvântul criticului de artă Dan Hăulică :

“… Alegerea mea se oprise asupra unui talent de anvergură, pictorul Traian Cherecheş, cu studii în Anglia şi un parcurs riguros, în fruntea seriei sale de la Academia de Arte Plastice, Secţia Pictură.
Îmi căzuseră, nu o dată, ochii pe împliniri meritorii ale tinerei generaţii și m-am lansat fără preget în a le aplauda. Ceea ce m-a izbit, în cazul artistului pe care vi-l propun acum, era o fervoare de nimic ostoită. O trepidaţie care-şi fixa obstacole pe măsură, o zvâcnire a explorării ce rămânea vitală şi când părea dilatat ambiţioasă – întruchipau, într-adevăr, o natură făcută pentru a picta.

M-am uitat cu o nostalgică devoţiune la semnele unui atare elan, purtându-ne către amintirea celor mari, aruncându-se fără niciun confort, de-a lungul timpilor, asupra dificultăţii ce incită şi fericeşte. […]. Întâlnirea cu asemenea vocaţii intense merită să se asemuie cu evenimente de neşters. ”