In and Out, Out and In

Fundația Interart TRIADE și Jecza Gallery sunt încântați să vă prezinte expoziția

In and Out, Out and In
curator Ami Barak

Vernisaj 14 octombrie 2022, 19:00, Jecza Gallery

Artiști: Michele Bressan, Mircea Cantor, Dani Ghercă, Matan Mittwoch, Pusha Petrov, Joanna Piotrowska, Anca Munteanu Rimnic, Decebal Scriba, Bruno Serralongue, subREAL

Una dintre lucrările majore ale lui Lawrence Wiener începe astfel. Declarația, așa cum este susținută de artist, face posibilă interpretarea sensului cuvintelor pentru a da o altă formă operei. În acest fel, artistul vorbește despre “preluarea controlului” asupra lucrării. QED. Orice loc are un exterior și un interior, iar același lucru este valabil și pentru o operă de artă, mai ales în cazul unei lucrări fotografice.

Fie pentru că imaginea este întoarsă spre sine, adică un interior, un portret sau o stare de spirit, fie pentru că arată un exterior, care poate reflecta la fel de bine o stare de spirit sau o emoție anterioară.

Imaginea se află în centrul reflecției artiștilor prezenți în “In & out out & in”. Expoziția își propune să combine stările duble și reversibile ale proiectelor fiecărui artist, stabilind jocuri de tensiune și oscilații între real și ficțional, colectiv și intim, exterior și interior, atât în timp, cât și în spațiu.

Expoziția „In and out, Out and In” este un eveniment în cadrul proiectului cultural In/Out, organizator Fundația Interart Triade, co-organizator Jecza Gallery și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.