Sesiuni de formare pentru mediatori culturali în colaborare cu Muzeul Luvru
Deadline: 10 octombrie 2021. Aplică aici.
Artiști, mediatori culturali, educatori și profesori, reprezentanți ai mediului asociativ sunt invitați la două sesiuni de formare în tehnici de mediere culturală ludice care să apropie un public nou de colecții artistice importante ale orașului Timișoara.
Sesiunile de formare, conduse de Françoise Feger, din cadrul Serviciului Educație, Democratizare și Accesibilitate al Muzeului Luvru, sunt inițiate în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, dezvoltate în parteneriat de Muzeul Luvru, Fundația Interart Triade și Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, alături de partenerii locali Muzeul Național de Artă din Timișoara și Institutul Francez din România la Timișoara.
Având ca punct de plecare practici de mediere culturală și proiecte ludice dezvoltate de Muzeul Luvru, proiectul își propune să reunească un grup de mediatori care să rămână implicat și activ pe termen lung și care să pregătească o strategie și proiecte de mediere pentru anul 2023, dar și ulterior.
Atelierele de formare se vor desfășura în limba franceză cu interpretare în limba română după cum urmează:
- 15 octombrie, în intervalul 09:30-12:30, online, pe platforma Teams
“Atragerea de noi audiențe: de ce ? cum?”
În cadrul sesiunii, Françoise Feger va prezenta diverse dispozitive de mediere culturală dezvoltate de muzeu și testate cu publicul. Acestea pot servi de inspirație pentru crearea unor dispozitive de mediere culturală la Timișoara. În vederea participării la formarea online, este necesară o conexiune stabilă la Internet și acces la platforma Teams. - 28 – 29 octombrie, (față în față, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara)
“Metode de mediere ludice în serviciul practicilor culturale în spațiul urban”
Sesiunea de formare co-animată de Françoise Feger va fi una aplicată, urmărind să creioneze proiecte de mediere care să fie dezvoltate pe termen lung și să pună în dialog trei colecții muzeale cu spațiul urban.
Participarea este liberă și gratuită, în limita locurilor disponibile iar înscrierea se face prin completarea formularului de aici, până cel târziu 10 octombrie 2021.
Pentru întrebări sau clarificări ne puteți scrie la adresa mihaela.tilinca@gmail.com sau fundatia.triade@gmail.com.
Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara