Orașul – Muzeu în aer liber
Expoziția a reunit lucrările studenților de la Arhitectură cu propunerile de amplasare a lucrărilor din Parcul Triade în spațiul public al orașului. Planșele prezentate au ilustrat studiile de amplasament realizate, lucrările alese de către participanți, dispunerea acestora. Stând sub genericul relației dintre artă și urbanism, expoziția a marcat una dintre direcțiile prin care fundația investighează, în mod constant, raportul dintre artă și spațiul public.
Expoziția este parte a Programului Juventus al fundației, dedicat susținerii și promovării gândirii critice, a practicilor novatoare a tinerilor creatori. Câteva dintre proiectele prezentate au aparținut studenților Mihai Borcescu, Oana Pangalos, Jan Vanko, Adrian Botici, Cristian Mărăcineanu, Cristina Muntean, Raluca Rusan, Silvia Tripșa ș.a.
Prezentare: arh. dr. Radu Radoslav