Expoziția a readus în discuție  influența ideilor lui Brâncuși asupra artei lui Paul Neagu (1938 – 2004), urmărind totodată amprenta sensibilității creative a acestuia asupra sculptorilor britanici Anish Kapoor și Tony Cragg, care i-au fost studenți în Londra, și afinitățile cu artiști care i-au fost prieteni, care i-au cercetat opera sau cu care s-a intersectat în planul ideilor, postum.

Incluzând peste 50 de lucrări ale artistului din diverse colecții private din România, alături de Sărutul lui Brâncuși din colecția muzeului, precum și contribuții de Tony Cragg, Marianne Eigenheer, Neville Gabie, Anish Kapoor, Vlad Nanca, Nona Inescu și Nigel Rolfe, expoziție urmărește să ofere un spațiu al „fuziunii deschise” (titlul unei serii de lucrări începute de artist în anii 1978/80), în care aceste interferențe devin posibile, în care însăși creația lui Neagu devine generatorul de subiecte și catalizatorul unor noi configurații și energii, hyphen-ul dintre surse care i-au marcat căutările, practici pe care le-a influențat și discursuri cu care s-a intersectat, în viață și postum.

Artiști: Paul Neagu și Constantin Brâncuși, Tony Cragg, Marianne Eigenheer, Neville Gabie, Anish Kapoor, Vlad Nanca și Nona Inescu, Nigel Rolfe

Curator: Simona Nastac

Mai mult:

În 2015, a avut loc la Henry Moore Institute din Leeds cea mai recentă și comprehensivă expoziție  dedicată artistului de la moartea sa până acum, cu titlul Palpable Sculpture. În catalogul expoziției, curatoarea Lisa Le Feuvre scria: „Este aproape imposibil să urmărești gândirea lui Neagu în timp liniar, narațiunea lui este în permanentă mișcare – desenele lui, de exemplu, sunt simultan lucrări preparatorii, documentație, asimilare și entități autonome. Narațiunea lui a fost procesul continuu de cercetare sculpturală. El a înțeles lucrarea de artă ca fiind în continuă mișcare, întotdeauna deschisă întâlnirilor nepremeditate, niciodată fixă – ca și cum ar fi creat o singură lucrare, în progresie toată viața.” Similar, dacă ne gândim la un filozof relevant atât pentru Neagu cât și pentru Brâncuși, Henri Bergson, ale cărui concepte de durată și multiplicitate au permeat substanțial deconstrucțiile și devenirile postmoderne ale lui Derrida și Deleuze, putem spune, într-adevăr, că întreaga creație a artistului este o filosofie a procesului, o singură frază, întreruptă de virgule, dar niciodată de punct. O spirală a filtrării și reciclării permanente, o frază articulată de o prezență diferențială, de un corp permeabil esențelor vizibilului și forțelor imperceptibile ce ne constrâng să devenim până la dematerializare și re-crearea diferenței lumii, în termenii lui Deleuze și Guattari.