Mihai Ciplea: Ecce Homo. Pictură
Pictura lui Mihai Ciplea problematizează proprile frământări ale artistului, care, prin autoportret, îşi asumă distanţa, transpunându-se, astfel, în obiect al exerciţiului conceptual critic. Personajele sunt scufundate într-un negru tern, compus din multiple straturi de culoare. Tema răstignirii transpune privitorul în atemporalitate. Negrul nopţii, negrul, ca simbol al necunoscutului, al materiei noncreate defineşte această pictură subtilă pe care Mihai Ciplea o realizează. Sugestia pe care o induce arta lui Ciplea este nesiguranţa perpetuă, îndoiala, trecerea într-o altă posibilă lume, încercarea de a se ascunde, presimţirea limitei, a trecerii în neant. Ecce Homo, Metanoia, Acomodarea, Libertatea şi Singurătatea sunt doar câteva titluri care anticipează tema care îl preocupă pe artist. Negrul reconfigurează limita, el absoarbe personajul şi transpune privitorul într-o meditaţie vizuală şi conceptuală. Portretizarea frontală a personajului, diferitele straturi de culoare, subiectul ales, precum şi reprezentarea figurativ-realistă a personajului sunt doar câteva dintre instrumentele de a absorbi privitorul în miezul conceptual al picturii sale. Personajul lui Ciplea este o călăuză spre infinit, iar pictura lui surprinde tocmai acest moment de trecere sau revenire.
Pornind de la aceste sugestii, s-a lansat al 6-lea număr din publicaţia „1mp de artă contemporană”.
Ediţia prezentă propune ca temă problematizatoare perpetua căutare a limitelor propriului corp, actualizată în forme diverse, alături de reprezentarea Corpusul, a Crucificării, întrucât tema religiei în arta contemporană este, la fel ca şi erotismul sau pornografia, o temă provocatoare pentru artiştii tineri, prin care aceştia îşi transpun îndoiala, teama, indiferenţa sau critica şi astfel, nu o dată, aceste teme devin polemice sau incomode.
Curator: Andrei Petru Jecza
Prezentare: prof. dr. Alexandra TITU, critic de artă
Moment muzical: Doru ROMAN, percuţie
Organizatori: Galeria Jecza, Fundația Triade