Maria Louizou. Six Breaths per Minute

Instalație sculpturală & performance

Deschidere 20 octombrie 2023, 19:00

Interpretare vocală de:
Maria Louizou, Maria Busuioc, Aliki-Vaia Siousti

Program performance:
19:10; 19:20; 19:30
20:10; 20:20; 20:30

Curatoare: Alina Șerban

Este corpul nostru oricând un spațiu sigur? Cum putem experimenta siguranța pentru a ne face auzită vocea interioară, eliberați de constrângerile care ne sunt impuse? Cum putem permite spațiului să fie una cu corpul nostru perturbând imaginea pe care o proiectăm asupra noastră? Unde ne simțim în siguranță pentru a ne exprima? Cum devine respirația un mijloc de comunicare?

Sunt întrebări deschise de instalația sculpturală a artistei Maria Louizou, o lucrare care propune vizitatorilor o descifrare neașteptată a sculpturii. Creionând un raport tandru și fragil între monumentalitatea obiectului de sculptură și vulnerabilitatea materiei, lutul ceramic, aceste recipiente mari, impresionante, care compun instalația au fost inspirate de tradiția greacă, amintindu-ne de formele ceramicii. Cu toate acestea, ele funcționează independent. Ele devin performative, adăpostind corpurile feminine ale performerilor ce ocupă temporar sculpturile ceramice, acoperindu-le parțial pentru a activa într-un mod diferit simțurile privitorului. Sculpturile devin carcase acustice, intensificând vocile performerilor atunci când interpretează compoziția scrisă de artistă — o piesă care amintește de cântecul polifonic din Epir. Instalația reușește să contopească materialul (forma) cu imaterialul (sunetul), provocând o apropriere a respirației ca proces de vindecare, putând fi asociat cu tehnicile de respirație lentă studiate de diverși cercetători și clinicieni pentru efectele lor benefice asupra psihicului. Cu toate acestea, Șase respirații pe minut (2020–2021) își găsește inspirația în ritualurile și ceremoniile de doliu, propunând o turnură în ceea ce privește înțelegerea respirației ca formă de rostire. Instalația Mariei Louizou reconsideră dimensiunea experiențială și terapeutică a artei, reflectând asupra necesității de a concepe un spațiu mult mai intim și personal unde sonoritatea vocii conduce către o nouă conștientizare a experiențelor Sinelui și a realității fizice a sculpturii ca formă de întâlnire și reciprocitate.

Maria Louizou este sculptoriță de origine greacă, născută și stabilită la Atena. Practica ei artistică branșează forma sculpturală cu expresive compoziții vocale performative pe care le creează ea însăși. A studiat sculptura la Școala de Arte Frumoase din Atena și teoria compoziției muzicii clasice și electronice la Conservatorul din Atena. În 2020, a primit Premiul pentru Artă al Fundației Stavros Niarchos, în timp ce cercetarea sa intitulată Corpul în sculptura contemporană, tradiția greacă și compoziția polifonică a fost finanțată în același an de Ministerul Grec al Culturii și Sportului, YPOA. În 2019, este prezentă la New York în expoziția anuală Tabula Rasa sub direcția artistică a lui Robert Wilson, precum și la Beijing, unde a câștigat premiul China Taiyuan International Youth Metal Sculpture Creations Award 2018.

Lucrările ei a fost prezentate și în expozițiile de grup AthenSYN II, Galeria Steinzeit, Berlin (2022), Rebetiko, Galeria Națională Atena (2022), Theorimata de la Muzeul Național de Artă Contemporană din Atena — EMST (2018). În 2019 a avut loc prima ei expoziție personală, 22°C, la Roma la Galeria Sinestetica, în timp ce a doua sa expoziție Șase respirații pe minut a fost prezentată la Centrul de Artă Contemporană Ileana Tounta din Atena în 2021. Louizou a făcut parte dintr-un proiect de colaborare cu Columbia University și Victoria Square Project Group ca artist în rezidență în 2021. În 2022, a fost artist în rezidență la The Watermill Center, New York, Atelier des Arques, Les Arques, precum și la Fundația Delfina, Londra.

Maria Louizou
Șase respirații pe minut
2020–2021
instalație sculpturală & performance
ceramică, compoziție muzicală

Credit foto: Gerasimou Pinelopi

Expoziția deschisă în cadrul proiectului Encounters for Sculpture, a Fundației Interart Triade, care face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.