Luan Mulliqi: Sculptură

Expoziția de sculptură face parte din programul pe care fundația l-a dezvoltat în cursul timpului, intitulat ”Invitați”. Prin aceasta, artistul kosovar intră în dialog cu sculptorul Peter Jecza, cu care împarte aceeași preocupare de a transpune în formă plastică corpul feminin. Depărtarea,  diferenţa,  o  întreagă  lume  necunoscută  sunt  transgresate, pentru că limbajul  sculpturii apropie,  unifică,  şterge  necunoscutul. Limbajul sculpturii leagă.

Născut în Kosovo, artistul este  membru al Asociaţiei Artiştilor Vizuali din Kosovo din 1977, iar din 1992, membru al International Sculpture Centre, Washington DC/USA, profesor la Universitatea din Tetovo, în Macedonia, directorul Galeriei Naţionale de Artă din Kosovo, între 1999-2009.

A publicat eseuri despre sculptură şi două monografii despre arta vizuală din Kosovo. Artei lui i s-au dedicat articole, cărţi şi cataloage de artă.

Întâlnirea a fost  acompaniată de muzică din Olivier Messiaen, Quatuor pour la Fin du Temps, interpretată de: Alexandra Guţu – violoncel / Cristina Constantin – vioară / Cosmin Hărşan clarinet / Victor Pârău – pian.