FĂRĂ TITLU. SCULPTURĂ DUPĂ SCULPTURĂ. Expoziție de sculptură sârbă
Fundația Interart Triade și Attila KIM • architects, alături de Bel Art Gallery din Novi Sad, vă oferă, în premieră, ocazia de a descoperi evoluția sculpturii sârbe de la începutul acestui secol, sub semnătura a 25 de artiști prezenți în cadrul proiectului “După SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după” din Cazarma U Timișoara. Timp de o lună, în perioada 24 iulie – 24 august 2023, spațiile expoziționale din Cazarma U completează perspectivele asupra sculpturii și găzduiesc “UNTITLED. Serbian Sculpture Exhibition”, o expoziție curatoriată de Sava Stepanov.
La vernisajul programat să aibă loc luni, 24 iulie 2023, ora 19,00, va fi prezent și Vuk Radulović, consilier internațional în cadrul Ministerului Culturii din Republica Serbia.
„În a doua jumătate a secolului precedent, sculptura în Serbia, la fel cum s-a întâmplat în destinațiile artistice europene și mondiale, și-a găsit locul ferm în circumstanțele sociale din acea perioadă. Apoi, mai ales în vremurile de după sfârşitul războaielor mondiale, trăsătura ei de bază a fost o formă solidă şi coerentă, deoarece arta vremii avea tendinţa de a confirma eforturile sociale şi realizările progresive ale vremii. Totuşi, chiar la sfârşitul secolului al XX-lea, în fatalii ani 90, au loc schimbări importante. Diviziunile geo-politice din lume devin din ce în ce mai vizibile, iar societatea iugoslavă a intrat într-o perioadă de criză epocală când tendințele distructive au depășit și au anulat orice formă de comportament și gândire constructivă. Forma solidă se dezintegrează, se fragmentează, iar în loc de o formă completă apar instalațiile. Există un amestec de materiale diferite într-o singură piesă, iar considerațiile conceptuale care dematerializează ființa sculpturii clasice și întreaga formă sunt intensificate. După anul 2000, în cadrul artei au avut loc procese puternice de tranziție. S-a stabilit o progresie puternică către noile tehnologii, iar noile sisteme vizuale influențează în mare măsură noua constituție a sculpturii și ființa ei. Sculptura-după-Sculptură de astăzi nu mai insistă asupra puterii unei forme coerente care transmite ideea și idealul de permanență și anunță mai clar sentimentele de nesiguranță și fragilitate ale omului. Chiar devine prevestitorul unui viitor incert.” – Sava Stepanov.
Vor fi prezenți prin lucrările lor artiștii Mrđan Bajić, Zdravko Joksimović, Gabrijel Glid, Rastislav Škulec, Radoš Antonijević, Branislav Nikolić, Radomir Knežević, Dragan Rajšić, Mića Stajčić, Nataša Teofilović, Stevan Kojić, Maja Rakočević Cvijanov, Goran Despotovski, Vesna Perunović, Nada Denić, Milan Jakšić, Barbara Laković, Aleksandar Stanojević, Petar Sibinović, Anđela Grabež, Ivana Milev, Tatjana Dimitrijević, Andreja Petraković, Danica Bićanić și Miloš Fat.
„Curatorul Sava Stepanov face aici o sinteză asupra practicilor sculpturii din Serbia, care se poate constitui într-un element al dialogului pe care cele două culturi, română și sârbă, îl poartă constant de opt ani în cadrul proiectului Danube Dialogues” – Sorina Jecza.
Proiectul după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2023.
Susțin acest proiect: Catena, Cerealcom, UnicreditBank și Cramele Recaș.