Titlul expoziţiei cuprinde, în rezonanţă cu lumea fictivă a imaginilor, lucrări din anii 1986/87.

Artista lucrează cu imagini compacte, singulare, la baza cărora stau întotdeauna imagini perechi sau imagini comparate. Acest mod de lucru este surprins în opoziţia tematica, adică în etapele de lucru, dar face trimitere si la omul de film Dörte Eißfeld.   

La vârsta de douăzeci de ani artista se dedică studiului artelor la Academia de Arte Plastice din Hamburg, absolvind În 1976 cu un examen de educaţie plastică. După o muncă de cinci ani în învăţământ, se hotărăşte a se dedica  muncii artistice independente. De atunci se ocupă în principal cu imaginile tehnice de film şi fotografie.

„Fotografia înseamnă pentru mine posibilitatea de a jongla cu reproducerile. Aceasta presupune crearea unui fond , din care din care se pot extrage si articula imagini Aşa explică Dörte Eißfeld faptul că accesul ei la fotografie nu este o expunere directă, ci faptul că relaţia ei cu fotografia s-a creat în strânsă legătură cu filmul. Pentru că realizarea unui film, inclusiv a unui documentar, depinde în mare măsură de îmbinarea ingenioasă a materialului brut. Momentul decupajului, atunci când iau formă şirurile de imagini şi întretăierile lor, a fost transpus pe fotografia statică şi a fost dezvoltat  într-o formă autonomă.

Noţiunea de bază a datelor se referă la materialul brut surprins de artistă în fotografii, din care-și extrage şi din care inventează „prezentări vibrante”.

Pentru a transforma acest material brut într-un tablou, artista face apel la tehnici fotografice care s-au bucurat de un real interes în fotografia de avangardă a anilor `20. Acestea sunt montajul…, solarizarea și fotograma.

Pasiunea pentru fotografie a început la Dörte Eißfeldt , printre altele, cu însemnări din călătorii, un amalgam de amintiri găsite şi fotografiate, pe care le-a adunat într-un album foto cu texte.

În anul 1984 au fost realizate perechi de imagini, în care recunoaştem de la prima vedere omul de film Dörte Eißfeldt. Aici sunt alăturate imagini care se referă la un anumit loc sau o situaţie anume, dar care prezintă o diferenţă temporală şi de perspectivă. Dörte Eißfeldt se revoltă încă din aceste imagini împotriva modului convenţional de a percepe seriile fotografice, alăturând asemenea imagini, care sugerează o succesiune cauzală, dar care, în acelaşi timp, se referă la munca fotografică condiţionată de timp şi de decupaj. Dörte Eißfeldt îşi începe seria fotografică „Mâncare şi băutură” într-un mod mai puţin didactic, ci mai mult concentrat formal.

În această lucrare artistul extinde nu doar numărul imaginilor de bază, ci împleteşte în acelaşi timp tehnici diferite de combinare a fotografiilor. Pentru aceasta ea utilizează fotografiile fiului ei, ale prietenului, imagini din bucătărie, situaţii cotidiene. Prin mijloacele montajului de lipire şi copiere, al solarizării şi al perceperii extreme a decupajului sunt asociate fragmente ale cotidianului. Din fragmentele extrase prezentului, Dörte Eißfeldt realizează „imagini ansamblu”, care fac ca şi construcţiile incongruenţei temporale să fie resimţite ca experienţe trăite şi redate.

Aceste construcţii de imagini au ca obiectiv contemplarea fotografiilor fără a aştepta o recunoaştere imediată. Ele solicită în schimb disponibilitatea descoperirii şi a descifrării individuale, pentru care privitorul trebuie să-şi activeze întregul repertoriu de experienţe.

Dörte Eißfeldt nu lucrează concepţional, ci dezvoltă reprezentările ei despre imagini într-o manieră jucăuşă, bogată în posibilităţi de manipulare manuală şi tehnico-chimică a imaginilor. În acest sens procedeele şi tehnicile fotografice nu mai sunt reţete cu un anumit scop, ci reprezintă împletirea neconvenţională ca mijloc auxiliar pentru aflarea unor noi forme de imagini. Dörte Eißfeldt şi-a păstrat laboratorul foto ca o „cameră obscură” pentru neprevăzut, pentru surprize şi, din pasiunea faţă de meşteşug, această cameră îi oferă mereu prilejul de a descoperi.

În seriile fotografice „Călătorii” şi „Vaporul fericit navighează deasupra acoperişurilor”, artista integrează procesul de fotografiere ca pe o fază a înscenării. Apoi aşază şabloanele folosite în laborator în faţa camerei, punând în relaţie formele decupate cu decupaje ale lumii materiale. O altă transpunere realizează figuri decupate care au fost expuse direct pe hârtie sau reproduse pe fotografii. Însă aceste descrieri sunt doar componente ale modului ei de lucru în etape. Dörte Eßfeldt a dezvoltat între timp o legătură deosebită între diferitele posibilităţi optice, chimice şi tehnice ale procedeelor fotografice, care conferă unicitate lucrărilor ei în cadrul tehnicilor experimentale redescoperite.

Hotărâtor pentru modul ei de lucru şi pentru rezultate este încercarea continuă de schimbare. Aşa a început în 1987 să destrame combinaţia consacrată a tehnicilor experimentale preluate, concentrându-se asupra procesului de percepere ca o fragmentare extremă a lumii materiale. În lucrările Arşită şi Performanţă, lucrurile banele sunt sustrase în mod conştient contextului lor şi, într-un proces de selectare, prin ataşarea lor la alte fotografii, sunt constrânse la un context nou.

Dörte Eißfeldt tematizează şi în aceste compoziţii de imagini problematica reproducere/imagine şi semnificaţie. Nici aici, ca în lucrările anterioare, nu oferă privitorului un model de interpretare, ci îl îndrumă spre caracterul fragmentar şi subiectiv al exponatelor. Prin posibilitatea de însuşire a diferitelor posibilităţi fotografice de înscenare Dörte Eißfeldt a găsit o nouă cale de acces spre „imaginile simple”, spre fotografia „directă” (Ute Eskildsen (1989).