Ioan Aurel Mureșan – APUD MAGISTER
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Fundația Interart TRIADE din Timișoara, sunt încântați să vă prezinte expoziția
Ioan Aurel Mureșan
APUD MAGISTER
Curatori: Dan Breaz și Sorina Jecza
Expoziția rămâne deschisă în perioada 26 mai – 19 iunie 2022.
Incluzând lucrări din ciclurile „Apud Magister” și „Variațiuni din Casa Surdului”, expoziția este o mărturie a căutărilor artistului din ultimii ani (2020-2021). Ea propune, așa cum indică și titlul său, o racordare la tiparele clasice ale artei. Vorbind despre acest parcurs în oglindă, prin care Ioan Aurel Mureșan își raportează propriul discurs plastic la modele, criticul Ramona Novicov spune:
„Apud Magister este o minunată tentativă de a construi o ecluză între spiritul ce a animat arta secolelor trecute și spiritul artei contemporane. Cum traduci în limbaj vizual contemporan mesaje ce, încifrate în metode, tehnici și viziuni istorice, nu mai pot răzbate în imaginarul lumii de azi? Cum poți pătrunde în Cercul Marilor Maeștri, de oriunde și de oricând vor fi fost ei?
Spirit profund reflexiv, modelat de o vastă cultură vizuală și literară, Ioan Aurel Mureșan a fost atras în mod firesc de compania pictorilor din perioadelor turbulente prin care se încheiau, problematic, marile epoci ale imaginii triumfătoare. Lumea în care s-a aventurat, pe deplin stăpân pe propria sa măiestrie și știință fabulatorie, a fost cea a pictorilor din interval, greu de clasat, de felul tenebroșilor, decadentiștilor, vizionarilor. Nu e de mirare că dialogul este deschis de Tizian și Giorgione. În fond, Apud Magister este un vast și intim comentariu critic, o coborâre abruptă în punctul de naștere al conceptului pictural, acolo unde e posibilă transmutarea ideii genuine în alt limbaj.” (Fragment din textul introductiv al catalogului Tizian, Fragonard, Duchamp and All That Jazz).
Jocurile multiple parcurg un scenariu specific postmodernității de care Ioan Aurel Mureșan este atașat. El afirmă: „Tema de față, probabil inedită în pictura românească prin atitudinea ei programatică, propune o rescriere a picturii „clasice” din perspectiva unei viziuni personale, subiective. Această serie oferă un exercițiu de pedagogie vizuală, un fel de curs despre pictură și interpretare”.
Distanțându-se de sine și obiectivându-se, Ioan Aurel Mureșan completează analiza:
„Primo: raportul dintre imaginea picturală și transtextualitate
O autoritate certă în acest domeniu este G. Genette, care definește transtextualitatea ca operația de a pune un text în relație evidentă sau secretă cu alte texte. Formularea lui Genette (evidentă și/sau secretă), oferă artistului „compilator” o anumită marjă de libertate. Dintre categoriile transtextualiste, autorul-pictor preferă paratextualitatea – adică o abordare pe lângă, alături de textul originar/original.
Secundo: problematica poeticii postmoderne a noutății picturale
Cel puțin aparent, autorul nu abandonează îndoiala și relativismul explicit al postmodernismului; pe de altă parte, el nici nu are obsesia noutății formale explicite. În virtutea respectului pentru „formele istorice”, pictorul le transgresează uneori cu nonșalanță, conștient fiind de granițele fluide dintre poeticile postmoderne și neajunsurile utopiei moderniste (a se vedea lipsa de prejudecăți a lui Picasso, în raport cu pictura istorică). Autorul beneficiază de „noutățile” moderniste, dar introduce elemente ficționale și autoreferențiale. „Noutatea” rezidă în valorificarea inteligentă și adecvată a arhivei culturale, a unei imense imagerii culturale moștenite. Dovadă a acestei opțiuni: diversitatea modelelor selectate – Goya, Tizian, Uccello, Rubens, Watteau, Duchamp, Delacroix, Caspar David Friedrich etc.
Tertio
Interpretarea presupune un praxis pictural care pleacă, așa cum s-a sugerat, de la opera „deja făcută” (ready-made). Modelul lui Duchamp se dovedește aici valabil și operațional. Pictorul își alege obiectul după criterii aproape obscure, apoi își programează, după un model subiectiv, materialul pictural, sintaxa formelor, într-un cumul de operații de reciclare a materialului oferit care se constituie, finalmente, într-o poietică sui-generis. Important este ca produsul final al interpretării să asimileze formele culturii, cumulate cu cele ale vieții cotidiene și personale, operațiunea de apropriere a modelului, uneori chiar „digestia” formelor care intră în jocul comunicării cu istoria și cu semenii.
Quarto: concluzie.
Pictura lui Ioan Aurel Mureșan este o mostră a unui demers pictural care constituie un periplu de la „crud la gătit” (Claude Lévy-Strauss).
O mențiune
Aceste „practici de post-producție” care au drept rezultat o nouă operă ca efect al interpretării, presupun, finalmente, un nou cod de comunicare/comuniune. Pictura de față oferă o plasă magică intens colorată care, desigur, va avea nevoie de o deschidere efectivă și afectivă a publicului amator, o deschidere către formele culturii, dar și către profunzimile abisale ale Umbrei.
Mărturie e interpretarea, dar și autorul însuși.”
Expoziția va fi însoțită de un catalog, apărut la editura Triade, conceput ca un dublu jurnal: pe de o parte, al experienței picturale: work in progress a creației; pe de altă parte, al experienței de receptare. Textele critice sunt semnate de Pia Brînzeu, Liviana Dan și Ramona Novicov, iar Sorina Jecza însoțește demersul artistic cu 22 de „fantezii pentru pictură”.
Catalogul expoziției se poate descărca de aici.
Ioan Aurel Mureșan este asimilat generațional artiștilor optzeciști, a căror manifestare pe scena artistică românească a trecut prin rețeaua Atelierului 35 – cu o vizibilitate extrem de pregnantă la Oradea, unde pictorul a debutat în 1981.
Este profesor de pictură la Universitatea de Arte și Design din Cluj și doctor în arte vizuale din anul 2005, cu teza intitulată Incursiune exoreică în po(i)etica imaginală. Călătoria magică a Ducelui d’Ivry. Pictura pe care a experimentat-o, încă din deceniul al nouălea, a împărtășit platforma teoretică a postmodernismului, în care formele culturii sunt aglutinate în registru reflexiv.
Între ciclurile picturale ce-i definesc traiectoria creației se află: „Pământul” (1984), „Semnele zidului” (1986-1989), „Metafore picturale” (1989-1990), „Via dolorosa” (1991), „Minunatele ceasuri ale Ducelui d’Ivry” și „Călătoria magică a Ducelui d’Ivry” (1992-2005), „Ultrasilvania” (2013-2014), „Pasaje secrete” (2015-2016), „Escorts” (2016-2017), „Erotikonia” (2018-2019), „Apud magister” (2020-2021), „Variațiuni din Casa Surdului” (2021).
Lucrări ale lui Ioan Aurel Mureșan se află la Muzeul de Artă Contemporană al României, Muzeul de Artă din Cluj, Muzeul Țării Crișurilor, Complexul Muzeal Arad / Muzeul de Artă, Colecția de Artă Contemporană Sibiu, Colecția de artă contemporană a Institutului de Teologie și Istoria Artei Cluj (Câlnic), Muzeul Național al Bucovinei Suceava.
Atelierul pictorului se înnoiește constant, îmbogățindu-și formele de expresie și dezvoltând o conștiință de sine coerentă, asumată, coagulată în jurul ideii de cultură, ca sursă proteică de creație.