În volum, poetul Aurel Șorobetea (re)scrie douăzeci și două de sonete eminesciene. Cartea are, astfel, douăzeci și două de perechi: sonetul eminescian, reperul de la care poetul a pornit, însoțit de rescrierea sa, într-un aliaj ce conține maximum jumătate din poemul inițial. Respectând riguros structura metrică a sonetului originar și preluând, în majoritate, rimele eminesciene, autorul introduce, printr-un ingenios joc intertextual, noi sensuri. Mijloacele pe care le folosește fac parte din instrumentarul poeziei proprii.