Pliant JUVENTUS

Rezultatele concursului!

 

Stimați participanți la Concursul Juventus,

am ajuns la finalul unei experienţe care ne-a aşezat la intersecţia dintre idei, emoţii, practici şi expresii artistice diferite… Ne-am implicat cu toţii cu încrederea şi responsabilitatea că participăm împreună la un „joc” grav şi extrem de fragil care ne descoperă cea mai profundă fibră a interiorităţii – conştiinţa.
Am încercat să ne acomodăm, din mers, la noile reguli ale jocului care se impuneau. Am amânat durata înscrierilor, pentru a da şansa mai multora de a se înscrie în competiţie. Totuşi, am fost nevoiţi să procedăm cu fermitate, pentru a păstra, tocmai, seriozitatea invocată. Ca atare, cu regret, nu am putut înscrie în concurs aplicaţiile venite după ora 0:00 a datei de 20. Am pierdut, din această cauză, 9 participări valoroase. Ne pare extrem de rău.
De asemenea, am fost nevoiţi să nu admitem în concurs două lucrări care nu se încadrau în cerinţele bidimensionalităţii. Lucrările lor vor aştepta concursul de anul viitor, dedicat sculpturii şi instalaţiei.
Celor 9 membri ai juriului le-au fost supuse 57 de lucrări, însoţite de textul referitor la conceptul lucrării (tradus de noi în limba engleză). Lucrările, numerotate de 1 la 57, au fost notate, fiecare, cu note de la 1 la 10. Punctajul cumulat a creat ierarhia finală.
Dintre lucrările astfel selectate, primele 24 de lucrări intră în expoziţia care se va organiza în spaţiul fundaţiei şi în catalogul acesteia, iar primele 3 vor fi cele premiate.
Pentru a putea exploata la maximum o asemenea experienţă, vom afişa pe site-ul fundaţiei imaginea tuturor lucrărilor înscrise în concurs – atât a celor selectate pentru expoziţie, cât şi a celor refuzate. La vernisajul expoziţiei se vor anunţa lucrările premiate. Ne rezervăm această surpriză ca pe un moment de sărbătoare a tuturor.
De asemenea, vom trimite fiecărui participant, individual, evaluarea lucrării sale făcută de către membrii juriului. Sperăm ca această formă de feed-back să fie utilă.
Ne bucurăm pentru cei care vor expune în spaţiul TRIADE. Sperăm ca, prin modul în care ne angajăm cu toţii în acest concurs, JUVENTUS să-şi sporească prestigiul şi vizibilitatea şi să devină expresia celui mai angajant fel de a ne marca prezenţa într-o lume ce trebuie nu doar trăită, ci asumată cu conştiinţă critică şi responsabilitate individuală, sau, aşa cum se exprima un membru al juriului, „Art is not a hobby. Not vacation from life. It is life in its most crazy and extreme way!! I´m not talking about magic things. Just simple understanding.”

Cu profundă consideraţie,
Fundaţia Triade

IMPORTANT
Artiştii a căror lucrări au fost selectate pentru a participa la expoziţie, sunt rugaţi să trimită lucrarea selectată, corect ambalată, cu poşta rapidă FANCOURIER pe adresa fundaţiei, până cel târziu la data de 10 noiembrie, data trimiterii, pentru a putea organiza expoziţia şi a face catalogul expoziţiei. Plata transportului se va suporta de către fundaţie.

Membrii juriului au fost, după cum s-a anunţat deja:
Anca Mihuleţ, curator
Liviana Dan, curator
Jane Neal/ UK, curator
Marianne Eigendheer / Elveţia, curator, profesor
Volker Diehl/ Germania, galerist
Constantin Flondor, pictor
Peter Hochmuth, preşedintele Clubului Economic German Timişoara
Geraldine Zipple, Clubul Economic German Timişoara
Andrei Jecza, Fundaţia Triade Timişoara

Acceptate

aripa-2  aripa-1  Bogdan ARMANU

CS_1989(100x62cm)  Radu Razvan AUGUSTIN

10261849_10202756867335294_253654983_n  Todor Boer BARNA

Forta consumului, tehnica mixta pe panza, marker si colaj, 50X70 cm, 100 Euro  Roxana BLOJU

concursjuventus  Adrian DICA

photo  Emanuel GLIGA

pictura  Pavel GROSU

2
IMAG4878  Iulian Augustin IFTODIU

DSCF1999-2  Zsofia LIBOR

Puterea seduce sufletul,tehnica mixta,150-150cm.  Lavinia Gabriela LOGOFATU

34d54 (2)  Diana MEREUTA

juventus  Alexandra MOCAN

Repersonalizare, Polistiren pe carton, 60X40 cm, 2014, pret 500euro  Bogdan NEULEANU

DEZVIRGINARE DEFLORATION (en)DEFLORAZIONE(it)  Ioana Alexandra NICULESCU-ARON

NUTU-VALENTIN1  Mihai NUTU

diana11  Diana OTET

yjkj  Matei PACURAR

IMG_1213  Adrian Florin POP

poza  Raluca Anamaria RISCO

concurs1  Postumia RUS

Camera Bunicului Mirela STEFAN

IMG_5493asa  Giorgiana IANCU

ruxx copy  Andrei TUDORAN

UNGUREANU Alexandra Elena  Alexandra Elena UNGUREANU


Respinse

Euforie  Madalina ANDRONIC
puterea seduce sufletul, 70 150cm, oil ink on canvas  Marina ARISTOTEL
Lucrare_Berglund_Johan_Sebastian  Sebastian BERGLUND-JOHAN
MUZA_(tehnica_mixta_acrilic_si_colaj_vegetal_700x1000mm_Pret_500Llei)
SEDUCTIE_(pastel_pe_hartie_diptic_240x340mm x2_Pret_400_lei)  Carmen Silvia BIGHIU

Puterea seduce Sufletul 1  Ioana Edina BLOJU
OLYMPUS DIGITAL CAMERA  Alexandru BOGDAN
10.Puterea conduce sufletul, rezultand anarhie  Bianca Elena BOROS
Untit3  Ana BUTNARU
it_all_boils_down
contest  Stefania CRISAN

Untitled  Cristina DIACONESCU
Fotografie lucrare Feier Paul Lorin  Paul FEIER
concurs  Andreea HUSANU
Iancu David - APELPISIU  David IANCU
PUTEREA SEDUCE SUFLETUL MAGHIAR ENGELMANN BIANCA  Bianca MAGHIAR ENGELMANN
lucrare Pentagon- HRanirea (prin simturi)  Mihaela MIHALACHE
idei care  Vlad Stefan MITITELU
untitled junk  Oana MOCANU
Under Pressure  Roxana MODREANU
andrei moga  Andrei MOGA
Morosan Andrada  Andrada MOROSAN
Ada Muntean-Puterea seduce sufletul
Ada Muntean-Puterea seduce sufletul 2   Ada MUNTEAN
puterea se duce  Radu PANDELE
El este totAdrian Popa  Adrian POPA
Butnaru Georgiana  Kate ROLLAND
DSC_0062 - Copy  Daniel ROSCA NASTASESCU
Immersio copy  Razvan STANCIU
SELFIE iN FaNTaNA LUI NARCIS  Nicoleta TROANCA
big brother 1 big brother 2  Nicolae VELCIOV
Baum der Weisheit. Ulei pe panza  Paul VLADIMIRESCU


Respinse administrativ

(trimise după termenul de încheiere a aplicației – 20 octombrie, ora 0.00)
Ionut Cristian ALEXII
Gabriela ENACHE
Aristide GRIPON
Alexandra LARION
Flaviu MURESAN
Ioana PALAMAR
Georgica SEMENIUC
Cristian Radu TANTA

 

Respinse administrativ

(neîncadrate în cerințele de bidimensionalitate)
Ana Maria NEGARA
Nada STOJICI

www.facebook.com/concurs.juventus

 

INTRODUCERE

Premiile Juventus se decernează de către Fundaţia Interart TRIADE din Timişoara, începând din anul 2003, în cadrul unui concurs tematic organizat alternativ pentru sculptură şi pictură, destinat artiştilor cuprinşi în ciclul universitar (până la doctorat). Concursul se înscrie în Programul Juventus al Fundaţiei Triade de valorizare a discursului şi susţinere a practicilor artistice tinere.

Din anul 2004, partenerul principal al fundaţiei în organizarea acestui eveniment este Clubul Economic German / Deutschsprachiger Wirtschaftsclub Temeswar. Acesta asigură suportul material al decernării premiilor. Intervenţia fundaţiei în cadrul parteneriatului constă în promovarea artiştilor prin organizarea de expoziţii personale, editarea de cataloage, facilitarea intrării în circuitul artistic naţional sau internaţional.
Până în acest an, premiul a fost destinat doar artiştilor din universitatea timişoreană, Facultatea de Arte şi Design devenind partenerul acestui concurs şi participând la selectarea lucrărilor câştigătoare.

O privire retrospectivă asupra perioadei parcurse oferă suficiente argumente pentru o matematică a succesului: au fost prezentaţi în expoziţii 217 artişti, cărora li s-au decernat peste 50 de premii. Mulţi dintre artiştii consacraţi ai actualei scene de artă timişorene au avut, pe parcursul formării lor, un moment în care şi-au confruntat posibilităţile pe scena Juventus: Linda Saskia Menczel, Nada Stojici, Cristian Sida, Liliana Mercioiu, Matei Gaşpar, Horia Bojin, Sorin Scurtulescu, Cosmin Moldovan, Denisa Curte, pentru a numi doar câţiva…
Urmând constant succesiunea ediţiilor de concurs, am fost martori ai evoluţiei tinerilor artişti, de la emoţia primelor participări din anii I-II, până la maturizarea ulterioară. Pentru a susţine momentul începutului, fundaţia a creat un premiu special: acela al unei expoziţii personale, susţinute de un catalog personal. De acest premiu s-au bucurat Denisa Curte, Cosmin Moldovan, Bogdan Raţa, Ştefan Petrică, Kolumban-Antal Jozsef, Florin Sidău, Silvia Moldovan.

Pentru a marca al 12-lea an al existenţei Premiilor Juventus, s-a decis transformarea acestui concurs, prin lărgirea adresabilităţii sale. Începând cu toamna anului 2014, Fundaţia Triade extinde invitaţia de concurs la nivel naţional, urmărind tendinţele artei emergente într-un context mai larg şi mai divers. Se va încerca, de asemenea, creşterea gradului de competitivitate, prin implicarea unui juriu independent, format din actori importanţi ai scenei de artă naţionale şi internaţionale – curatori, galerişti, artişti.

INFORMAŢII DESPRE CONCURS

CONDIŢII DE ELIGIBILITATE
• Orice persoană aflată, în momentul aplicării, într-un ciclu de studiu universitar (*student/ ă în anul I, II, III, master sau doctorat)
• Tehnici acceptate: ulei, acril, cărbune, creion, spray, marker, tehnică mixtă pe hârtie/ pânză/ carton/ lemn sau alte materiale
• Format: bidimensional; dimensiuni maxime: 150 x 150 cm

JURIUL
Jane Neal (curator UK), Liviana Dan (curator RO), Simona Nastac (curator RO/UK), Anca Verona Mihuleţ (critic/curator RO), Volker Diehl (galerist DE), Constantin Flondor (artist RO), Andrei Jecza (Fundatia Triade RO), Peter Hochmut, Geraldine Ţiple (Clubul Economic German Timisoara)

PREMII
Premiile Juventus sunt susţinute de către Clubul Economic German din Timișoara.
Premiile sunt acordate în cadrul unei expoziţii realizate cu toate lucrările selectate:
• Premiul I – 500 Euro
• Premiul al II-lea – 300 Euro
• Premiul al III-lea – 200 Euro
• Premii speciale, oferite de susţinători independenţi
• Premiul Fundaţiei Triade acordat câştigătorului Premiului I – organizarea unei expoziţii personale organizate în anul următor decernării premiului și prin publicarea unui catalog al acestei expoziţii.

Se va tipări, de asemenea, un catalog general al participanţilor selectaţi în expoziţia finală.

CALENDARUL CONCURSLUI

LANSAREA TEMEI
1 iunie 2014
„Puterea seduce sufletul (?)” este tema generală a concursului din acest an.

Numărul din noiembrie 2013 al revistei « ArtReview » anunţa lista celor mai puternice/influente 100 de persoane din lumea artei, sub titlul “POWER EATS THE SOUL”. Coperta a fost gândită de Philippe Parreno şi Rirkrit Tiravanija. În fruntea clasamentului se afla Sheikha Al-Mayassa bint Hamad bin Khalifa Al-Thani, în calitatea ei de colecţionar şi lider al Qatar Museums Authority. Ea este responsabilă pentru unele dintre cele mai scumpe achiziţii realizate în istorie. Ca exemplu, Jucătorii de cărţi de Paul Cezanne, cumpărată la preţul de 250 de milioane de dolari, reprezentând cea mai scumpă pictură vândută vreodată…, ca să nu mai vorbim de explozia prețurilor lui Damien Hirst. Această comodificare extremă a istoriei artei a fost criticată de mulţi specialişti, în condiţiile în care forţa financiară combinată cu influenţa politică pot deturna organisme fragile şi intangibile.

Se ridică câteva întrebări – există putere bună şi putere rea? Sau chiar este nevoie de exercitarea puterii pentru a crea categorii de idei, sentimente şi plăceri? Care este alternativa puternică la putere?

În timp ce marile evenimente şi nevoia constantă de vizibilitate transformă pionii scenei de artă în urmăritori şi urmăriţi, sistemul, odată o formă abstractă, capătă el însuşi caracteristici umane şi începe să organizeze valorile. Această schimbare a polarizării impune un anume comportament artiştilor tineri, care trebuie să ştie de la început unde se situează şi de ce sunt acolo. În egală măsură, a face orice pentru faimă nu este un păcat capital. Aşa că, de ce să nu ne lăsăm puţin tentaţi de ea ?!
(Prezentare realizată de Anca Verona Mihuleţ).

PREZENTAREA PROPUNERILOR DE CONCURS
Termen: 1 octombrie 2014, ora 0:00 (prin email: concurs.juventus@gmail.com)
Informaţii cerute:
• Descrierea unui concept sau o motivaţie artistică care să răspundă temei propuse, nu mai lung de 150 de cuvinte
• Imaginea unei lucrării corespunzătoare conceptului, la dimensiunea de 300 dpi, în format jpeg sau tiff, nu mai mare de 3MB
• Descrierea lucrării: tehnica folosită, material, dimensiuni, preţ
• CV-ul participantului
• Datele de contact ale participantului

JURIZAREA
Perioada : 1-8 octombrie 2014 (de către personalităţile invitate)
• Juriul va alege maximum 24 de lucrări, ce vor deveni materialul expoziţiei organizate la Timişoara şi care, în măsura posibilităţilor, va fi itinerată şi în celelalte centre universitare participante.
• Alegerea juriului va fi anunţată tuturor participanţilor până la data de 8 octombrie 2014, ora 24:00

ORGANIZAREA EXPOZIŢIEI ŞI DECERNAREA PREMIILOR
Perioada: 15-26 octombrie 2014
• În vederea organizării expoziţiei, lucrările anunţate ca fiind selectate vor fi trimise pe adresa Fundaţiei TRIADE din Timişoara (300774 Timişoara, Calea Martirilor 51/45), până cel târziu la data de 15 octombrie. Fundaţia preia costurile transportului prin Fancourier. Lucrările trebuie transportate în condiţii de securitate (preferabil în ladă de lemn).
• Vernisarea expoziţiei cu lucrările selecţionate se va face duminică, 26 octombrie, ora 11:00, în prezenţa artiştilor care doresc să participe. Prezenţa la vernisajul expoziţiei nu este asumată de către organizator.
• În cadrul vernisajului expoziţiei vor fi anunţate premiile acordate şi se vor distribui cataloagele expoziţiei.

ISTORIA JUVENTUS

2013
CONCAV – CONVEX /SCULPTURĂ
Premiul I: CSAVAR András
Premiul al II-lea: Ilie DUŢĂ / Ştefan PAVLIUC
Premiul al III-lea: KONCSAG Ádám

Emil Nicolae BEJENARU ▪ BŰTE Arnold-László ▪ Andra Adina Maria CIOCOIU ▪ CSAVAR András ▪ Daniel DAN ▪ Ilie DUŢĂ ▪ Eugen Lorian IACOB ▪ JAKAB Roland ▪ KÁDÁR Tibor ▪ KOLUMBÁNANTAL József ▪ KONCSAG Ádám ▪ KOVACS Ana ▪ Bogdan NUELEANU ▪ Ştefan PAVLIUC ▪ Andrei Marius PĂRĂUŞANU ▪ Vasile Alexandru TEODORESCU ▪ Eugeniu ŢIBULEAC ▪ Gabriel URSU ▪ Nicolae VELCIOV

2012
OMUL COTIDIAN /PICTURĂ
Premiul I: Emanuel GLIGA
Premiul al II-lea: Nicoleta-Claudia TROANCĂ
Premiul al III-lea: Bogdan TOMŞA

Mădălina Lucia BACIU ▪ Roxana-Bianca BLOJU ▪ Cristina Elena CIOBANU ▪ Viorel COMAN ▪ Sandrin Ilie GHERHEŞ ▪ Emanuel GLIGA ▪ Uliana GUJUMAN ▪ Georgiana IANCU ▪ Silvia MOLDOVAN ▪ Mariana NICOARĂ ▪ Magdalena PAREE-HAHN ▪ Alisa Mihaela RADEŞ ▪ Dana SMARANDACHE ▪ Bogdan TOMȘA ▪ Nicoleta-Claudia TROANCĂ ▪ Ion Marian VĂCĂREANU

2011
SCULPTURA ŞI GRĂDINA /SCULPTURĂ
Premiul I: Andra Adina Maria CIOCOIU
Premiul al II-lea: KOLUMBÁN-ANTAL József
Premiul al III-lea: Andreea RADU

BÜTE Arnold-László ▪ Andra Adina Maria CIOCOIU ▪ Ştefan CORCOŞA ▪ CSAVÁR András ▪ Daniel DAICU ▪ Daniel DAN ▪ Ilie DUŢĂ ▪ László FEHER ▪ IACOB Eugen Lorian ▪ KOLUMBÁN-ANTAL József ▪ KONCSÁG Adam ▪ Alina Melania MOMIROV ▪ PALFI Győngyver ▪ Irina Lăcrămioara PETRICESCU ▪ Andreea RADU ▪ SEBESI Mihaly ▪ Gabriel URSU ▪ VARGA Benjamin ▪ Dan VIŞOVAN

2010
PORTRET /PICTURĂ
Premiul I: Petrică ŞTEFAN
Premiul al II-lea: Daniel BRICI
Premiul al III-lea: Alexandru BACIU

Alexandru BACIU ▪ Ştefania BECHEANU ▪ Daniel BRICI ▪ Alexandra BUZATU ▪ Viorel COMAN ▪ Carmen GANEA-BAYER ▪ Emanuel GLIGA ▪ Ioana-Gerlinde GRASZL ▪ Uliana GUJUMAN ▪ Vinicius I. LEŞ ▪ Luciana LUPU ▪ Dorina MARCU ▪ Smaranda MOLDOVAN ▪ Florin MOŞ ▪ Ciprian NEGOIŢĂ ▪ Bogdan NUELEANU ▪ Mădălina POP ▪ Silvia RÂNCU TRION ▪ Andor SZABO ▪ Petrică ŞTEFAN ▪ Ionuţ VĂCĂREANU

2009
SINGURĂTATE /SCULPTURĂ
Premiul I: VIŞOVAN Dan
Premiul al II-lea: SZABÓ Csaba
Premiul al III-lea: SURDUCAN Marius

Tudor BĂNCIOIU ▪ Olimpiu Nicolae BUHAI ▪ Sorin CHIUZBĂIAN ▪ Daniel DAICU ▪ Daniel DAN ▪ Laurenţiu DIMOIU ▪ Alina DRÎGLĂ ▪ Cosmin DUMITRESCU ▪ Daniela EPURE ▪ FEHER László ▪ Sandrin Ilie GHERGHEŞ ▪ KOLUMBAN-ANTAL Jozsef ▪ Lavinia MIHĂIEŞ ▪ NAGY J. Attila ▪ Andreea-Valentina RADU ▪ Diana RĂU ▪ Dan ROŞCA ▪ Marius Dan SURDUCAN ▪ SZABO Csaba ▪ Ionuţ Eugen ŞERBAN ▪ VARGA Benjamin ▪ Dan VIŞOVAN ▪ Cătălin Valeriu ZEGREAN ▪ Manuela ZVÎC

2008
GRĂDINA VIZIUNILOR MELE /SCULPTURĂ
Premiul I: SZABÓ Csaba
Premiul al II-lea: Manuela ZVÎC
Premiul al III-lea: BIRÓ Mihaly

Marius ANCUŢA ▪ Ilie BEJENARU ▪ BERZE Imre ▪ BIRÓ Mihaly ▪ Mihai Sorin BOBEI ▪ Sorin CHIUZBAIAN ▪ Ionel COSTEA ▪ Simina Paula DAN ▪ Laurenţiu DIMOIU ▪ Cosmin DUMITRESCU ▪ Daniela EPURE ▪ Flavia HERLO ▪ Rareş ILEA ▪ Eduard ION ▪ Remus IRIMESCU ▪ KATAI Sándor ▪ KONRAD Gergely ▪ KŐVECSIKOVÁCS Imre ▪ LAKATOS László ▪ NAGY J. Attila ▪ Florin NATU ▪ Ilie Iulian PARASCHIV ▪ Alexandru PĂDURARU ▪ Andreea RADU ▪ Daniel ROŞCA ▪ Florin SIDĂU ▪ SZABO Csaba ▪ Ionuţ Eugen ŞERBAN ▪ Laura ŞONERIU ▪ VARGA Benjamin ▪ VARNA Rudolf ▪ Cosmin Alin VÂLCEANU ▪ Dan VIŞOVAN ▪ Manuela ZVÎC

2007
NATURA STATICĂ /PICTURĂ
Premiul I: Veronica-Jeanina BORONTEA
Premiul al II-lea: Aurora CĂLIN
Premiul al III-lea: Lavinia LUCA

Ştefania Florina BECHEANU ▪ Veronica-Jeanina BORONTEA ▪ Anca BRÂNZAŞ ▪ Aurora CĂLIN ▪ Sofia COCIUBAN- KLEMENCO ▪ Alice DOBRE ▪ Stelian GAGIU ▪ Sorin IOSUB ▪ Elena Diana IVĂNOIU ▪ Sandor KATAI ▪ KOLUMBAN-ANTAL Ilonka ▪ Lavinia LUCA ▪ Livia MATEIAŞ ▪ Alexandru MAZILU ▪ Mihaela MILIEŞ ▪ Smaranda-Sabina MOLDOVAN ▪ Andreea RADU ▪ Ramona RUSU ▪ Florin SIDĂU ▪ Gabriela SZLANKO ▪ Lorand TAR ▪ Rudolf VARNA

2006
COMUNICAREA /SCULPTURĂ
Premiul I: Remus IRIMESCU
Premiul al II-lea: KÖVECSI-KOVÁCS Imre
Premiul al III-lea: VARNA Rudolf

Bogdan CHIUZBĂIAN ▪ Bogdan RAŢA ▪ Daniel ROŞCA ▪ Florin SIDĂU ▪ KATAI Sandor ▪ KÖVECSIKOVÁCS Imre ▪ Ilie BEJENARU ▪ BIRÓ Mihaly ▪ LAKATOS László ▪ Remus IRIMESCU ▪ Laura ŞONERIU ▪ VARNA Rudolf ▪ Minodora VRABIE ▪ Silvestru Alexandru MUNTEANU

2005
GRĂDINI /PICTURĂ
Premiul I: Rodica RUJA
Premiul al II-lea: Carmen COMLOŞAN
Premiul al III-lea: Teodore Adrian NEGOIŢĂ

Ciprian BODEA ▪ Teodora BUZATU ▪ Aurora CĂLIN ▪ Dan CEPESI ▪ Bogdan CHIUZBĂIAN ▪ Livia COLOJI ▪ Carmen COMLOŞAN ▪ Alice DOBRE ▪ Miruna DUŢESCU ▪ Stelian GAGIU ▪ Ioana- Maria GHIURI ▪ Cristian GRAURE ▪ Marc KOPIL ▪ Adrian NEGOIŢĂ ▪ Silviu NICĂ ▪ Liliana POPA MERCIOIU ▪ Silvia RÂNCU ▪ Rodica RUJA ▪ Otilia SCRIUBA ▪ Sorin SCURTULESCU ▪ Cristian SIDA ▪ Gabriela SZLANKO ▪ Andreea TEODORESCU

2004
APA ŞI FORMELE SPAŢIALE /SCULPTURĂ
Premiul I: TAMÁS Attila
Premiul al II-lea: Linda MENCZEL

Flavius CRIŞAN ▪ Horia HUDUBEŢ ▪ FODOR Zoltan ▪ Laura DOBA ▪ Matei GAŞPAR ▪ Horia BOJIN ▪ Attila WENCZEL ▪ Claudiu TOMA ▪ TAMAS Attila ▪ KABA Zoltan ▪ Bogdan CHIUZBĂIAN ▪ Horia HUDUBEŢ ▪ FODOR Zoltan ▪ Laura DOBA ▪ Manuela MARCHIŞ ▪ Bogdan RAŢA ▪ Rodica VEREŞ POP ▪ Andreea BĂNCIOIU ▪ Cristina Mirona ŞUBRAN ▪ Cosmin MOLDOVAN ▪ Denisa CURTE ▪ Linda MENCZEL ▪ Natalia DONICI ▪ Maja BÂLDEA

2003
ÎN CĂUTAREA COPILĂRIEI PIERDUTE /ARTE

CONTACT ORGANIZATORI /PARTENERI

Fundaţia Interart TRIADE Timişoara
300774 Timişoara, Calea Martirilor 51/45
Sorina JECZA
tel.: 0744 774724
concurs.juventus@gmail.com
www.triade.ro

Universitatea de Arte Bucureşti
Conf. dr. Marcel BUNEA
0725 576667

Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca
Prof. dr. Ioan SBÂRCIU
0740 061948

Facultatea de Arte Vizuale și Design Iaşi
Prof. dr. Atena SIMIONESCU
0754 079561

Facultatea de Arte şi Design Timişoara
Prof. dr. Daniela CONSTANTIN
0722 606764

 

Comentariile sunt închise.