Despre noi

Fundația Interart TRIADE a fost înființată în anul 2000, ca persoană juridică independentă, de drept privat, avându-l drept fondator pe sculptorul Peter Jecza. Încă de la început, fundația și-a propus studierea și promovarea valorilor artistice la nivel național și international și medierea artei, prin promovarea educației artistice, dezvoltarea publicului și îmbunătățirea climatului de intercomunicare la nivel social.

Activitatea fundației continuă într-o formă instituțională preocupările familiei Jecza de a coagula, în jurul artei practicate de sculptor, alte forme de expresie, și de a crea, astfel, un spațiu de intercomunicare artistică. În acest mod se revitalizează o mai veche tradiție a „caselor de artiști”, adevărate nuclee de cultură. Această particularitate a marcat structura activităților inițiate de fundație, păstrând interesul pentru sculptură și dialog cultural.

Istoric

Pornind, inițial, de la lucrările de sculptură ale artistului Peter Jecza și de la catalogarea exhaustivă a acestora, fundația s-a dezvoltat, treptat, transformând Casa Jecza, spațiu familial, oferit multiplelor întâlniri dintre artiști, critici, oameni de cultură și iubitorii de artă – într-o instituție a cărei structură flexibilă a permis o largă diversificare a activității sale. Astăzi, fundația și-a lărgit mult spațiul și acoperă o arie extinsă de activități: programele proprii, între care un loc important îl ocupă Juventus și Restituiri, editarea de carte, Parcul Triade, Muzeul Jecza, cu colecția de sculptură, Galeria Jecza de artă contemporană.

Echipa

Preşedinte: Sorina Ianovici-Jecza
Vicepreşedinte: Alexandra Guţu
Director executiv: Andrei Petru Jecza
Reprezentant pentru străinătate: Georg Lecca
Suport tehnic: Robert Frank
Public Relations: Alina Doroș